Mâine la ora 19:30 se lansează noul Volkswagen Golf. Ce ştim despre el până acum? – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 23 oct. 2019 Știri auto

Noul Golf este nerăbdător să pornească la drum. Premieră mondială a celei de-a 8-a generaţii Golf va putea fi urmărită pe pagina oficială de Facebook Volkswagen, evenimentul de lansare fiind programat la ora 19:30 ora României. Cea de-a opta generaţie Golf, mult mai digitalizată şi conectată şi, de asemenea, echipată cu o serie de inovaţii şi cu un design extrem de expresiv. Cel mai recent teaser a fost lasat ieri pe Twitter, în imagine apărând o parte din spatele maşinii.

La baza gamei viitorului Volkswagen Golf 8 aşteptăm unităţi turbo pe benzină de 1,0 litru, cu puteri de 95 CP şi 115 CP, precum şi  unităţi cu patru cilindri  de 1,5 litri benzină (130 CP şi 150 CP, acesta din urmă cu sistem mild hybrid şi circuit electric de 48 V) şi 2,0 litri diesel (cu puteri între 136 CP şi 204 CP). Două versiuni hibride cu încărcare la priză vor fi, de asemenea, disponibile. Nu şi electrice, modelele ID vor fi singurele cu propulsie electrică 100%.

Neoficial, au mai existat nişte poze „scăpate” pe internet cu noul Golf, ele au apărut pe pagina de Facebook Som fanúšik Volkswagenov. În ele se poate vedea exteriorul maşinii dar şi o parte din volan şi bord.

Punctele forte care au făcut din Golf un bestseller la nivel mondial au fost perfecţionate în cadrul noii generaţii. Alături de noua gamă de motorizări eficiente, tehnologia de suspensie a fost şi ea îmbunătăţită, oferind noului model un plus de agilitate. Noul Golf devine, de asemenea, un trendsetter în ceea ce priveşte ecosistemul interior al maşinii, mai digitalizat şi conectat, cu funcţii inovatoare de conducere asistată şi cu servicii şi dotări bazate cu predilecţie pe online. 

Designul său exterior este mai dinamic ca oricând, deşi poate fi instantaneu recunoscut drept un Golf din toate unghiurile. Interiorul oferă modelului compact un aspect fresh datorită culorilor, tapiţeriei şi noului afişaj digital de bord (digital cockpit). Noua generaţie Golf urmează să intre pe piaţă în luna decembrie a anului în curs.

Acest bestseller, fabricat în peste 35 de milioane de unităţi, va pătrunde într-o nouă eră cu ajutorul inovaţiilor digitale şi de design: cea a condusului electric, a unui ecosistem interior complet digitalizat şi conectat, a condusului asistat de tehnologii, precum şi a funcţiilor şi serviciilor fundamentate online.

Apărut în alte poze neoficiale, Golf a putut fi văzut pentru prima dată cu noul logo. Numit New Volkswagen, logo-ul a fost dezvoltat pentru a face brandul să pară „mai tânăr, mai digital şi mai modern”. Acesta este în dezvoltare de mai bine de trei ani şi îşi are rădăcinile în schimbările pe care firma le-a început în urma scandalului de înşelăciune a emisiilor Dieselgate.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide